Era anti-corupție se apropie de sfârșit. Nu pentru că ar fi fost eradicată complet, ci pentru că a fost atins un maxim momentan: dacă te apuci să faci curat de Paște, vei remarca faptul că fiecare colț curățat îți scoate în evidență alte și alte mini-șantiere, dintre care unele nu se găsesc pe planul inițial de curățenie generală.
La fel și cu anti-corupția, putem continua tot așa până îi atingem finalul logic sau putem remarca ce a ieșit la iveală între timp: incompetența. Asta e o problemă ce nu se vede întotdeauna la prima vedere, pentru că nu presupune acel comportament flagrant imoral din cazul corupției. Din acest motiv, aceasta nu trebuie atacată cu aceleași metode.
În primul rând, un incompetent nu a încălcat în mod nemijlocit vreo lege; iar dacă a făcut-o, trebuie analizat în ce măsură a existat premeditare. Așadar, apare întrebarea: unde trebuie băgați incompetenții, marea majoritate neavând ce căuta la pușcărie?
O întrebare care își caută un răspuns viabil din punct de vedere politic, administrativ și sociologic. Propunerea mea pentru o tentativă de răspuns: un program național de auto-analizare a propriilor competențe și de reorientare către un domeniu mai potrivit pentru propriile aspirații.
Oricare va fi răspunsul final, acesta nu poate conține doar strategii ce implementează măsuri bottom-to-top fără responsabilizarea celor impactați. Implementarea în sine ar trebui efectuată totuși top-to-bottom, pentru a se asigura vizibilitatea și eficiența soluțiilor propuse: a se începe deci cu actualul președinte al României.