Recunoaște! Habar nu ai ce e de văzut la Brăila: dincolo de eterna dispută cu gălățenii, nu știm prea multe despre brăileni. OK, poate ai auzit că Exarhu e de aici, dar sincer, ce altceva mai poți spune în apărarea ta?
Apărarea de care trebuie neapărat să mă ocup eu aici e cea de țânțari: la 9 seara, într-o seară de sfârșit de mai, mă vânează din toate direcțiile. Sunt la un restaurant aproape de Dunăre, am mâncat niște sardine (cred că pentru prima dată în viață!) și mă pregătesc de primele impresii. Am văzut Dunărea în Viena, Bratislava, Budapesta, la Drobeta Turnu Severin și la Tulcea; am traverat-o cu bacul la Galați și peste podurile de la Brăila și Cernavodă. Dar în Brăila nu intrasem până acum.
Prima mea impresie: care-i faza cu orașele de pe malul Dunării și arhitectura neobișnuită a străzilor? La Drobeta este obsesia cu unghiurile drepte, la Brăila geometria orașului e mult, mult mai complicată de-atât. Cel mai bine te uiți rapid pe hartă, o să fii surprins(ă)! Străduțele care duc din centru spre râu îmi aduc aminte de Tulcea: pavaj din ăla vintage, clădiri neo-baroce, vechi de peste 100 de ani pe ambele părți, parfum puternic de salcâmi (cred). [Later edit: erau tei]
În rest, e cam întuneric la 10 noaptea (ciudat, nu?). Pe drumul lung încoace am avut timp să formulez întrebările care contează: cine a decis că BR e pentru Brăila și nu pentru Brașov? E din cauză că BV e învecinat cu CV și mai e și un județ cu mult munte, la fel ca SV? Probabil e mai bine așa, până la urmă TR nu e o companie prea selectă.
Ah da, și încă ceva: de ce nu sunt denumite toate județele după municipiul reședință de județ? Cine a avut ideea să numească un județ “Caraș-Severin”? Un județ e maxim Caraș sau doar Severin, dar Caraș + Severin = aroganță. Județul Brăila ar fi în logica aceasta mai degrabă județul Dunărea de Jos. Sau poate facem un mega-județ Brăila-Galați? Ah da: și cine a inventat adjectivul "județean"? Sună la fel de ciudat ca “nemțean”.
Prima seară a fost modestă, recunosc. Oboseala drumului, lipsa de așteptări sau de documentare în prealabil, toate au conlucrat pentru a face plimbarea de seară pe faleza Dunării foarte scurtă. Așa că a doua zi am plecat la drum mai devreme decât obișnuiesc în mod normal, în speranța că voi putea compensa prin bunele intenții. Și a meritat într-adevăr să renunț la micul dejun pentru o plimbare de dimineață prin Brăila.
Cum să vă spun? Brăila este uber-târgul românesc prin excelență (hiperbola e cu intenție). Trebuie să îți placă pseudo-delapidarea urbană (care pare a face parte din caracterul istoric al orașelor cu inimă mare), altfel vei avea aceiași expresie dezamăgită pe care o adoptă Exarhu când vorbește de orașul sau natal. Și nu îl condamn: și eu fac la fel când vine vorba de târgșorul din care mă trag — dar Brăila? Nu există ceva mai random decât Brăila, în cel mai bun sens posibil. Amestecul de istorii, epoci, așteptări și dezamăgiri arhitecturale este amețitor.
Ai clădiri superbe, care fac Ploieștiul de rușine (da, am avut niște déja-vu-uri cu Ploiești, dar ce e aici e mult peste, sorry, P-Town!); și care te fac să te întrebi de ce ai mai sta la în București, dacă poți avea aceeași atmosferă și aici. Din nou, discuția e una de nișă: nu știu câți dintre voi sunt îndrăgostiți de modul cum trecutul și natura încearcă să supraviețuiască în orașele românești, însă eu pentru asta călătoresc.
Nu putea lipsi o poză cu faleza Dunării, care e superbă în dreptul Brăilei. E cumva păcat că pe malul opus nu e nimic care să justifice ridicarea unui pod fix în centrul orașului (cel nou de care ai auzit la știri e undeva în nord, înspre Galați). Dar acesta pare a fi specificul nostru național, faptul că avem atâta natură (cât de cât) intactă, că nu știm ce să facem cu ea. Am văzut și un vas de croazieră pentru pensionari vorbitori de limba germană, ceva cu Thurgau. Ar fi loc de ceva mai mulți turiști, dacă mă întrebi pe mine: poate vorbim cu Veneția să trimită pe unii încoace!
Ideea e că există potențial enorm în Brăila, deși momentan pare că au murit și inițiativele care mai existau înainte de pandemie. Singurul actor vizibil aici este “statul”, fie că vorbim de investițiile locale în fântâni arteziene sau proiectele europene cu pancartele lor omniprezente. Adevărul e că, dacă te iei după acestea, au intrat ceva bănuți în acest oraș, dar tot pare că nu a fost îndeajuns.
Inițial nu am înțeles de ce Brăila e așa adormită, dar în momentul în care am luat-o în jos pe Strada Școlilor am reușit să mă prind de ceva: Brăila este cel mai bine păstrat secret pe care l-am întâlnit până acum. Cred că nici măcar brăilenii nu sunt cu toții conștienți de bijuteria pe care o dețin. Din nou, e o părere subiectivă: cârcotașii sunt bineveniți!
Înapoi în trecut: auzisem de Braiconf, dar nu plănuisem să pozez clădirea faimoasei fabrici de confecții. După fabrica de bere Timișoreana, aceasta a devenit a doua clădire industrială preferată pe care am avut ocazia să o văd. Am dat în mai multe locuri peste urmele unei industrii a textilelor care a decăzut în mare parte. Însă aceasta este doar încă una dintre poveștile cu sfârșit amar ale Brăilei.
Biserica Sf. Nicolae și strada Ana Aslan: în caz că mai aveam loc de dubii, am cedat orice reținere când am ajuns aici și am acceptat că trebuie să mă întorc la Brăila foarte curând. Spuneam că mă interesează trecutul și natura urbană: arborii de pe trotuarul opus bisericii sunt în sine monumente arhitecturale, atât cei câțiva platani, cât și un stejar incredibil de înalt. Nu trebuie să intri în biserică: privind acești copaci pentru o vreme vei simți cât de mici și lipsiți de importanță suntem.
Concluzie: pot să spun ceea ce urmează pentru că, deși am văzut cartierele turistice din Istanbul, ne-am aventurat și în zone mai puțin cunoscute. Am făcut inclusiv o excursie pe jos prin cartierul Moda, mulțumită căreia pot să creez o conexiune afectivă între Bosfor și Dunăre. Brăila se simte ca un cartier îndepărtat din Istanbul, ca și cum istanbulezii melancolici care au trebuit să își părăsească metropola au încercat să recreeze cartierele de pe malul dinspre Marea Marmara aici, undeva în nordul păgân. Avem așadar Istanbul și acasă! [Final edit: Și miroase a tei și ziua]
