Nu vreau să fiu independent financiar pentru că știu că nu voi apuca să mă bucur de bani. Nu am fost niciodată capabil să rezist la stres sau oboseală pe termen mediu și lung. Așadar m-am resemnat că nu pot să funcționez decât în mici explozii la intervale regulate.
Din acest punct de vedere, pot să înțeleg destul de repede de ce nu am nici o șansă să mă pensionez mai repede. La modul cel mai simplu, ar însemna să trișez: e ca și cum aș veni la 10, aș lua pauza de masă la 12, m-aș întoarce la 2 și aș pleca acasă cu toată lumea la 4. Dimpotrivă, sunt convins că voi munci într-o formă sau alta până în ultima zi.
Cu toate acestea, îmi place conceptul de independență financiară; deci trebuie să găsesc o versiune care să se potrivească modului în care e structurată viața mea. Mi-a picat fisa cum funcționează acestă combinație când am realizat că mă enervez cel mai tare atunci când nu am bani pentru lucrurile de bază.
Nu mă deranjează că aleg să nu îmi iau o mașină care îmi place sau să merg mai des în vacanțe. Nu e ca și cum aș avea banii necesari, dar dacă i-aș avea, aș alege să îi investesc în altceva. Tocmai de aceea, faptul că nu îi am nu mă face să mă simt frustrat.
Însă ceea ce mă deranjează la modul cel mai personal este că încă mă găsesc în situația când trebuie să aleg între a lua masa în oraș și să rămân falit sau să îmi duc mâncare de acasă și să nu cheltui nimic atunci când merg la serviciu. Libertatea financiară presupune pentru mine să nu mă angajez în investiții sau cheltuieli care să îmi amenințe un confort minim pe care mi-l doresc în fiecare zi. Sunt dispus să fac diverse alegeri, dar cred că este trist când alegerea este între a cumpăra ceva și a rămâne fără bani sau a amâna să cheltui ultimii bani, care si așa sunt prea puțini ca să mai facă vreo diferență.
Mi-ar plăcea și mai mult un sistem prin care să pot să răscumpăr produse sau servicii prin ceva care are o valoare echivalentă: de exemplu, dacă mi-e poftă de o cafea, dar nu prea mai am bani și nu mi-o permit, să pot folosi cu credite sociale. Iar până la finalul zilei, săptămânii sau lunii să trebuiască să fac ceva prin care să echivalez valoarea cafelei. În mod ciudat, exact așa funcționează și banii (sau criptomonezile), însă nu pot înțelege de ce am ales să ne limităm doar la o singură formă de cuantificare a bunurilor și serviciilor.
Nu știu ce e mai trist: faptul că societatea actuală este dominată de lăcomie sau că este victima lipsei de imaginație. Eu aleg să cred că a doua este una din cauzele primei: nu am văzut oameni zgârciți care debordau de creativitate. În schimb, cei mai mulți oameni creativi nu par să aibă niciodată îndeajuns de mulți bani.