Oltul la tinerețe
Adevăratele artere vitale ale României
În natură, ca în viață, totul are un început și un capăt, iar sensul în care curg lucrurile este întotdeauna același. Contemplând acest mecanism am descoperit că îmi place să fac conexiuni imposibile, cum ar fi aceea dintre un loc pustiu din munți unde izvorăște un firicel de apă și locul la fel de pustiu unde fluviul măreț se varsă într-unul și mai impresionant. Întoarcerea către izvor poate fi o călătorie inițiatică cu consecințe neașteptate.
Cine a știut, în ciuda multelor ore de geografie, că Ținutul Secuiesc și Oltenia au în comun faptul că sunt traversate de Olt? Nu știu voi, dar mie mi-a explodat creierul când am realizat acest lucru. Iată firele vizibile care țin laolaltă ținuturi îndepărtate mult mai concret decât conexiunile invizibile inventate de ideologi.
Valea Oltului merită să găzduiască acțiunea unui roman-fluviu. Dacă mi se va oferi ocazia, mă ofer să îl scriu. Astăzi îmi propun să vă povestesc despre o regiune improbabilă, în jurul căreia cursul Oltului descrie un cot de 180 de grade: mai puțin cunoscutul ținut Baraolt.
Dacă privești harta și marchezi locul de unde a izvorât Oltul, te aștepți ca o dată ce a trecut de Băile Tușnad să își găsească o vale printre munți pentru a ajunge pe cea mai scurtă cale posibilă la Făgăraș. Așa cum Mureșul taie în două munții între Toplița și Deda, Oltul ar fi trebuit să traverseze depresiunea Baraolt pentru a se revărsa direct în defileul Racoș. Acest lucru nu s-a întâmplat și este deja vizibil în dreptul localității Micfalău: drumul spre Baraolt o ia la dreapta, însă Oltul merge tot înainte către Sfântu Gheorghe.
Oltul pare să fi decis să spună altă poveste decât Mureșul și să nu o ia pe scurtătură. Până va ajunge să își schimbe direcția, la granița dintre județele Covasna și Brașov, anume între Ilieni și Podu Olt, va purta deja cu el poveștile multor locuri pe care prezentul a decis să le uite. Râul pare hotărât să le țină pe hartă, localități cu nume cunoscut, precum Malnaș Băi, dar despre care nu știm de fapt mai nimic.
Malnaș Băi este una dintre cele mai mici localități pe care le-am vizitat vreodată. Pare a fi în același timp o miniatură a unei stațiuni montane, o copie ștearsă a unui centru industrial și o localitate suspendată între rural și urban. Deși era sâmbătă la prânz când am ajuns acolo, nu am văzut mai mult de 10 oameni pe stradă.
Prima veste tristă a venit pe locurile unde cândva era stația de îmbuteliere a apei minerale Perla Covasnei. Brandul pare să fi supraviețuit mulțumită unei fabrici noi, însă punctul de lucru din Malnaș Băi este într-un stadiu avansat de degradare. Același lucru e valabil și pentru fosta bază de tratament a Hotelului Oltul.
Pentru că vin dintr-un orășel de munte foarte asemănător, nu pot să nu fiu înduioșat de această stare avansată de degradare. Nu știu dacă destinul acestor locuri a fost inevitabil, însă vă pot spune cu toată sinceritatea că potențialul lor este în continuare acolo. Istoria noastră curge asemenea marilor fluvii: cu cât ești mai în aval, vei fi parte din debitul impresionant al tuturor apelor tributare adunate într-o singură albie. Însă atunci când urci în amonte, trebuie să accepți că firul apei va fi mai modest, puterea râului nu se va putea compara cu cea din vale.
Oare înseamnă asta că în curând tot mai mulți dintre noi ne vom muta către marile centre urbane? Oare nu vom mai avea nevoie de aceste locuri care ne amintesc de timpurile de la început? Și ce se va întâmpla cu noi când aceste izvoare vor seca de tot?
Visând la o vreme când voi putea ieși din bazinul cu ape minerale de la Malnaș Băi pentru a mă bucura de o zi liniștită, departe de aglomerația marilor orașe, am plecat către Baraolt. Cum spuneam, Oltul a decis să o ia pe calea cea lungă și să strângă nu doar apele din Ținutul Secuiesc, dar și pe cele din Țara Bârsei. Când voi părăsi Baraolt în drum spre Racoș, voi revedea maiestuosul râu fix în punctul în care face un nou cot improbabil, pentru a se îndrepta către Țara Făgărașului.
Faptul că munții au reușit să convingă râul să facă acest ocol le-a dăruit și numele de Baraolt: cel puțin așa mi s-a spus la ora de geografie. Nu am reușit să găsesc nici o confirmare a acestei informații. Orașul în sine străjuiește intrarea unei vechi treceri către Depresiunea Ciucului, motiv pentru care a avut nevoie de fortificații.
În zilele noastre, acesta se află la o distanță puțin prea mare de drumurile principale. Din acest motiv, șansele să vadă mulți vizitatori sunt reduse. Însă nu totul e pierdut: m-am bucurat să văd că localnicii au acces la câteva magazine din lanțurile mari (Profi, Penny, respectiv Pepco). Și mai tare m-a îmbărbătat să văd că a rezistat spitalul din localitate.
În contextul economic și politic extrem de precar din ultimii ani, este un adevărat miracol că aceste centre medicale regionale, care deservesc un areal mai larg decât ne putem închipui, nu au decăzut și ele complet. Este extrem de important faptul că spitalul orășenesc din Baraolt se încăpățânează să supraviețuiască. Nu putem decât să păstrăm vie speranța unor vremuri în care această reziliență să fie răsplătită.
Drumul de la Baraolt la Brașov, de-a lungul cursului Oltului, nu se desfășoară doar în sensul invers curgerii apei. Întors în aglomerația vieții urbane, realizezi că pe drum ai pierdut ceva esențial. În ultimele decenii, atât de mulți dintre noi ne-am lăsat duși de curenții istoriei recente, care ne-au luat din localitățile noastre de baștină și ne-au purtat către bazine tot mai largi, unde am fost depozitați la un loc cu o multitudine de semeni ai noștri din multe ale locuri.
De fiecare dată când mă întorc în amonte, de fiecare dată când mă apropii de izvorul unui mare fluviu, mă întreb dacă vom avea vreodată puterea să inversăm, măcar parțial, efectele istoriei ultimilor aproape 40 de ani. Trăim cu această iluzie că bunăstarea materială ne protejează cumva de efectele nocive ale trecerii timpului. Însă locurile precum Malnaș Băi sau Baraolt ne arată că modul cum privim timpul este extrem de superficial.
Timpul, precum Oltul, nu curge liniar: există modalități prin care le putem influența atât direcția, cât și debitul. O poartă, o casă, o localitate funcționează precum un baraj în calea curgerii timpului de la izvorul neființei către gura de vărsare în imensitatea cosmosului. Poate veți considera că a vizita Malnaș Băi sau Baraolt este echivalentul unei călătorii în trecut, însă eu m-am întors cu impresia că am călătorit în viitor: orice oraș, mai mare sau mai mic, poate trăi aceeași soartă.
Noile axe pe care le descriu autostrăzile ce apar în ultimii ani vor defini noi făgașe prin care istoria se va strecura în următoarele decenii. În egală măsură, coridorul feroviar de la Simeria, ce se construiește de-a lungul Oltului înspre Brașov, va separa comunitățile de pe laturile sale, dacă nu se vor construi mai multe puncte de trecere precum e cel de la Apața. Suntem tributari naturii în moduri pe care până astăzi nu reușim să le înțelegem pe de-a-ntregul.
Valea Oltului, ca o copie în negativ a Carpaților, ține la un loc Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Țara Făgărașului, iar apoi Oltenia. În loc să constituie o graniță, fluviul se comportă ca o arteră ce hrănește aceste regiuni. El ne oferă cel mai bun model prin care să gestionăm investițiile de infrastructură mare, indiferent dacă vom alege să îl punem în aplicare sau nu.
Nu este îndeajuns să executăm șantiere de autostrăzi sau de căi ferate de înaltă viteză, dacă nu am planificat o întreagă rețea de căi de acces secundare și terțiare, similare sistemelor capilare. Așa cum s-au desfășurat lucrurile până astăzi, modelul de dezvoltare pe care l-am adoptat favorizează fără drept de apel doar regiunile conectate de marile coridoare rutiere și feroviare, nu și zonele pe care acestea le traversează. Însă cea mai mare parte dintre noi nu locuiește nici astăzi în marile centre urbane.
Nemulțumirile care ies tot mai des la iveală în ultimii ani (în mai toată lumea civilizată) se pot explica drept consecințe ale acestui model incomplet de investiții. Localități precum Malnaș Băi sau Baraolt rămân un barometru al nivelului real de dezvoltare al unei țări. Atâta timp cât nu vom reuși să distribuim bunăstarea echitabil, nu trebuie să ne mirăm că suntem toți în pericol de austeritate permanentă.