Am obosit puțin, deși e doar începutul de an. Nu credeam că voi scrie ceva azi, însă inspirația vine când te aștepți mai puțin. Mulți vor spune că inspirația e ceva mistic, ceva ce oamenii de rând nu pot experimenta; sau că e vorba despre o fantasmagorie, o închipuire, o ispitire. Iată ispita mea:
Am văzut recent la Timișoara eternele slogane despre Basarabia și despre eroi sub formă de abțibilduri pe geamurile din tramvai și m-am gândit cum ar fi să le întoarcem pe dos? Ce înseamnă faptul că nu ar mai avea vreun sens? Atâta timp cât România nu poate să fie Basarabia, de ce credem că reciproca e valabilă? Falsa modestie ne va împiedica să acceptăm că asemenea sloganuri ascund ambiții de cuceritori: nu e agresiune dacă iei înapoi ceea ce e al nostru, vor spune proponenții acestor mesaje. Dar oare realizăm că acest pronume posesiv al nostru nu ne dă dreptul să furăm o țară de la locuitorii ei?
Iar eroii de la Revoluție nu numai că au murit în acele zile de acum 35 de ani, dar unii mor din păcate chiar și mai recent. Nu cred în cei care practică un cult extrovertit al eroilor pentru că ei nu au timp pentru problemele de zi cu zi ale celor pe care aceștia i-au lăsat în urmă. În mintea celor care îi ridică în slăvi pe eroi aparținătorii sunt nesemnificativi, deoarece eroii erau mult mai mult decât niște muritori de rând.
Naționalismul extrem al românilor (asemenea naționalismului exagerat al tuturor popoarelor) este un cult al morților, al martirilor și al sfinților. Traumele multiple al regimului comunist sunt sublimate (și omise) prin poveștile câtorva reprezentanți de seamă; meritele celor care “doar” au participat la Revoluție sunt comparate cu cele ale celor care au murit atunci; oricine încearcă să facă ceva bun este obligat să se conformeze așteptărilor de a fi sfânt sau de a fi repudiat, fără jumătăți de măsură.
Maniheismul polului suveranist din România are toate semnalmentele unei erezii religioase, politice și sociale. Se folosesc elementele cele mai bune pentru a se pune la pământ marea majoritate; se împing în față idealuri și așteptări imposibile cu intenția clară de a lăsa oamenii într-o stare constantă de nemulțumire, de dezamăgire, de frustrare. Iar cel mai nou idol utilizat în acest sens este tocmai “democrația ”.