Dacă aș avea o rulotă și ceva timp liber (după principiul time is money), aș da o tură de Europă vara asta. La final, mi-ar plăcea să fac o listă cu cele mai faine 5 sau 10 locații de concerte (când o să ma întorc din această cursă promit să scriu postarea). Aș vrea să pot spune că știu câteva locuri faine din Europa unde se țin concerte, așa cum cred că știu deja destule în România.
Dar pentru că nu am nici timp, nici rulotă, am dat doar niște căutări pe Google. Parcă e mai greu de ales la ce concerte ai vrea să mergi atunci când știi că nu ai cum să ajungi la ele: de exemplu, concertul Morrissey din 10 iulie de la București. Dacă era în weekend, poate că aș fi ajuns, dar așa am o senzație nasoală când îmi aduc aminte de el, tocmai pentru că oricum o dau, nu am cum să mă duc.
Lăsând strugurii acrii deoparte (poate se vor coace cu timpul), căutarea pe Google nu a fost ușoară. În primul rând, nu sunt un fan al concertelor de stadion: ok, voi merge la Metallica anul viitor, însă doar ca și gest excepțional. Prefer un eveniment mai mic, precum ARTmania sau Dark Bombastic Evening unui festival gen Rockstadt Extreme Fest ori Hellfest ori Wacken Open Air.
Am crescut o dată cu scena muzicală din România, ceea ce înseamnă că marile concerte îmi aduc aminte mai degrabă de evenimente precum Zilele Orașului sau Festivalul Berii. Prefer să caut un concert al unei formații mari în cadrul unui festival mic (Agalloch la DBE sau Deftones la EC), în timp ce la concertele mari sunt curios cum se prezintă opening acts (Gojira în deschiderea concertului de la București din cadrul turrneului M72 e aperitivul perfect). Nu mă supăr dacă o să îmi reproșați că sunt cam fițos.
Revenind la subiect, Alanis Morissette în Glasgow ar fi fost un început excelent de tur. Nu contează că ar fi fost nevoie de o rulotă a timpului ca să ajung diseară în Scoția: Alanis și Glasgow sunt două dintre milioanele de subpuncte de pe “lista mea găleată”. Cred că Scoția e o alegere perfectă pentru această perioadă toridă, spre deosebire de Kings of Leon în Atena. Doar Norah Jones la Oslo se poate compara din acest punct de vedere.
Oare e prea chicios dacă aleg un concert Hugh Jackman în Hyde Park în ziua următoare? N-am găsit nimic mai controversat de-atât, deci rămâne. Probabil că distanța e puțin prea mare pentru o zi pe drum, dar săptămână de după ar începe bine cu St. Vincent la Utrecht: sunt mai bine de 10 ani de când nu am mai pășit pe-acolo, dar știu că m-aș întoarce oricând (chiar dacă poate vă întrebați unde e Utrecht?).
Chiar dacă mă grăbesc puțin (tura de-abia a început, pofta e mare!), Massive Attack la Berlin e o altă combinație de muzică plus locație căreia nu i-aș putea rezista (marți, 8 iulie). Din păcate, Berlinul ar trebui să aștepte proxima vizită, căci Patti Smith va cânta miercuri în (cică) al doilea cel mai mare parc din Hamburg. Joi la prima oră aș regreta că nu am rămas în Scoția pentru concertul celor de la Manic Street Preachers din Edinburgh, așa că, în timp ce Patti merge la Berlin, eu o iau înapoi spre vest să văd Dream Theater în Bonn.
În timpul acestei ture imaginare care nu are cum să nu dea uneori în nostalgie, mă bucur pe ascuns că o să îi văd pe John Petrucci și Co. la finalul lui iulie în Sibiu. Mă simt la fel ca atunci când în timp ce rulează “Chef's Table” la televizor eu mănânc pită cu dulceață. Lecția pe care am învățat-o e că trebuie să eviți cu orice preț să te uiți pe stomacul gol.
Având sufletul împăcat că din tot acest festin muzical îi voi vedea măcar pe Dream Theater, mă pregătesc de a șaptea zi la rând de concerte. Deja devine tot mai greu să îmi reprim dubiile că norocul va mai continua să țină cu mine. Însă e vineri, deci ceva-ceva o să găsim: Simple Minds cu Thomas Dolby în Mönchengladbach sau Joe Sartriani și Steve Vai în Frankfurt. Cum ar suna Jean-Michel Jarre în Piața Palatului din Stuttgart? Ar fi îndeajuns ca să mă convingă să calc a doua (și ultima?) oară în capitala landului Baden-Württemberg.
Undeva în noaptea de vineri spre sâmbătă mi se va fi rupt filmul complet. Ați fost vreodată la o tură din asta de concerte zi după zi? Am încercat o singură dată până astăzi experiența, gen două festivaluri unul după celalalt în weekend-uri consecutive (plus cele câteva zile de dinainte): cred că urmările cu care am trăit câteva săptămâni după aceea pot fi rezumate drept alcohol poisoning. Chiar dacă nu te faci mangă în nici o zi, câteva beri și/sau shot-uri pe seară se cumulează pahar cu pahar.
Cumva-cumva voi fi reușit să fac ochi în Barcelona de-abia luni, 14 iulie: orice chin este prea neînsemnat pentru a o vedea live o dată-n viață pe Beth Gibbons. Dacă mi s-ar pune pata, aș putea să o stalk-uiesc și marți (în Madrid) și miercuri (în Lisabona), deși asta ar presupune o apropiere nepermisă de capătul lumii (cel puțin pentru rulotă). Sau aș putea să mă pornesc la drum în direcția opusă, pentru ca miercuri să văd ori Queens of the Stone Age cu The Kills în Veneția, ori Nick Cave în Mantova.
Hai mai bine să rămânem o vreme în peninsula iberică — până la urmă, rulota poate fi parcată undeva pentru un weekend, cât mi-aș face de cap prin Ibiza la un concert Calvin Harris. Sau ne întoarcem pe coasta de est a Spaniei pentru o seară latină cu Victor Manuelle?
Am ascultat în copilărie Julio Iglesias cu mama mea până a ajuns să îmi placă. Victor Manuelle îmi aduce aminte de el, plus e primul semnal că oboseala acumulată de pe drumuri dă frâu liber nostalgiei. Ca să o țin sub control, aș putea să mă întorc în Germania pentru un concert Faithless în Lörrach. Locația este perfectă: de aici ai drum întins în orice direcție ai nevoie să te pornești în săptămâna care abia începe.
De exemplu, marți e chef cu Ibrahim Maalouf pe Coasta de Azur, miercuri ar fi Morrissey pe coasta Lacului Garda (locul unde m-aș muta cu rulota în fiecare vară, mergeți voi liniștiți în Vamă!), iar vineri putem vedea Kraftwerk în Taormina. Aici măcar se poate ajunge și cu rulota, iar traversare strâmtorii Messina e, de asemenea, o aventură pierdută acolo undeva prin găleata cu obiective de neratat.
Așa vom fi ajuns din nou la marginea hărții rutiere. Oricât de lung și de obositor e deja acest tur de forță, fiecare moment în care trebuie făcută cale întoarsă pare să fie un semnal de alarmă că, mai devreme sau mai târziu, orice aventură are un sfârșit. Cred că tocmai de aceea visez să fac odată înconjurul lumii: e singurul mod de a simți că poți ori să te oprești, ori să te mai dai o tură, ca în caruselul de la bâlci.
Când simțiți că a fost îndeajuns, dați-vă liniștiți jos din acest trenuleț fără o destinație precisă. În ce mă privește, simt că aș mai avea energie de o tură sau două. În plus, e interesant să observ cum se scurg orele pe nesimțite în timp ce eu visez la o vară epică. Dacă vă întrebați, toate informațiile despre concerte le-am luat de pe concertful.com.
După câteva zile pe drumuri lăturalnice, voi alege să îmi fac din nou simțită prezența în Heidelberg pentru concertul DakhaBrakha: muzică ucraineană în orășelul meu de suflet din sudul Germaniei, urmată de Gipsy Kings în Tokaj, sâmbătă, 2 august. Genul ăsta de combinații și permutări ar putea să devină tema verii lui 2025.
Faptul că se va fi împlinit între timp o lună de turneu ar putea fi un prilej potrivit pentru a parcurge distanța foarte scurtă până la vama românească. Sau aș putea alege să parcurg distanța ceva mai lungă până la Budapesta, unde pe 6 august începe Sziget Festival. Dacă aș vrea să îl văd pe Post Malone live anul acesta (condiția de bază fiind că va canta măcar un cover după Nirvana), aș alege să îl văd în capitala Ungariei.
Plus că de aici poți să zbori cu Wizzair aproape oriunde în Europa, de exemplu spre Londra pentru concertul Pelican de marți, 12 august (sau concertul The Melvins, tot marți). Cele două formații ar putea să creadă că nu am realizat că sunt în turneu împreună, dar noi știm deja că a doua zi ambele au concerte la Manchester. Dacă aștept însă câteva zile (ca și cum te-ai putea plictisi în Londra!), vineri, 15 august, îi pot prinde și pe King Buffalo înainte să traverseze oceanul înapoi spre casă. Oh nu, mai sunt și Animals as Leaders programați în aceeași seară: credeam că lucrurile vor deveni mai puțin complicate în a doua jumătate a verii! Londraaaaa!!!
O dată întors în jumătatea nordică a Europei, eu unul voi simți chemarea de a părăsi rulota definitiv într-o parcare din pusta maghiară pentru un periplu prin arhipelagul britanic și peninsula scandinavă. Da, știu, povestea aceasta a lăsat demult în urmă orice legătură cu realitatea. Nu, nici măcar nu îndrăznesc să estimez costurile totale ale acestei odisee fictive!
Așadar, Oasis în Dublin pe 16 august? De ce nu! Mă bazez pe voi, Ryanair (wink wink). Apropo, Dublin și Budapesta pot fi două puncte de referință pentru a descrie continentul nostru la fel de bune ca și Bruxelles și București. Luni, 18 august, vin la Copenhaga cei de la The Smashing Pumpkins sau rămân în Irlanda pentru Sharon Van Etten. În weekend, tot în Irlanda, vine Father John Misty, în timp ce luni, 25 august, în Oslo cântă Midland.
Nostalgia își face din nou cunoscută prezența, de data asta prin intermediul muzicii country. Trebuie să încheiem cumva nebunia asta pe o notă explozivă, cum ar fi Kings of Leon în Fornebu (adică lângă Oslo), iar apoi Delta Festival în Marseille. De la Oslo la Marseille, un alt titlu alternativ al acestei postări: da, știu, Marseille, dar nu London, așa cum Bruxelles, dar nu Budapest.
