Zona metropolitană ca parc de distracții
Idei ar fi, doar că nu pentru profit
România nu are pe moment un parc imens de distracții gen Disneyland sau Gardaland sau Legoland sau Europa Park. Pentru mine asta sună promițător. Cum ar fi dacă am construi parcuri de distracții sustenabile, răspândite pe tot arealul marilor zone metropolitane. În loc de joburi gen food court la mall, am putea construi o industrie locală de divertisment pentru toate clasele sociale.
Scriu aceste rânduri în ultima zi de Untold de anul acesta. Acest festival este expresia cea mai simplă a ceea ce încerc să descriu (și a modului greșit în care este pus în practică). Timp de câteva zile, centrul Clujului devine un fel de sat de vacanță pentru cei care vin la festival. Aceștia nu au nevoie doar de cazare și de muzică: tot ei vor să exploreze, să mănânce bine, să își umple timpul scurt cu cât mai multe experiențe.
Aceleași lucruri le vor și localnicii în tot restul anului: doar că la ora actuală ele pot fi obținute doar la prețuri similare cu cele din timpul Untold. Dacă tot transformi orașul într-un happening imens, cred că e normal să ceri prețuri nesimțit de mari: logica de parc de distracție nu ar trebui însă abandonată atunci când vine vorba de anumite categorii privilegiate, cum ar fi organizatorii festivalului. Untold ar putea finanța o infrastructură locală de divertisment pentru toți cei care trebuie să suporte un weekend prelungit de haos.
Stilul învechit în care aplică administrația Boc principiile liberale este cu siguranță obstacolul principal în calea conceperii unui ecosistem care să gestioneze banii ca resursă, nu ca scop în sine. Dar începem să ne afundăm în detalii concrete, în loc să continuăm să visăm frumos. Cum ar putea arăta lucrurile dacă ne-am folosi puțin imaginația?
Cu greu mă pot abține să nu mă joc cu așteptările celor care deja visează un fel de Las Vegas amestecat cu Dubai și cu Tokyo: oare să construim în Cluj o replică a Turnului Eiffel sau a Statuii Libertății? Unde să punem fântânile alea arteziene? Ne trebuie măcar o roată mare, care să se vadă noaptea de departe, dacă nu chiar două!
Cu siguranță, am putea să lăsăm “antreprenorii” români să copieze strălucirea de fațadă din alte locuri și să o vândă la suprapreț tot anul. Însă scopul principal rămâne ca aceste facilități să fie accesibile tuturor clujenilor, oricând își doresc să facă ceva în timpul liber, fie că locuiesc în oraș sau în zona metropolitană.
Totuși, care este punctul de plecare actual? Într-un cuvânt, acesta poate fi exprimat prin “plimbare”: ai o zi liberă, atunci poți să te plimbi. În Grădina Botanică, în Parcul Mare, pe malul Someșului sau la Muzeul Satului. Poți să mergi alene pe străzile pietonale din centru și să stai la o terasă sau să mănânci o înghețată din mers. Poți să mergi într-o drumeție prin pădurea Făget, prin pădurea Hoia sau prin cartierul Andrei Mureșanu. Boring!
În contra-partidă, în localitățile din jurul Brașovului are loc un festival de muzică veche toată vara, în fiecare vară, numit Musica Barcensis. Am avut ocazia să merg la concertul ținut în Vulcan, iar cu ocazia asta am vizitat și biserica fortificată, unde nu mai fusesem până atunci. Iar după concert, ne-am plimbat prin sat și am realizat că există câteva opțiuni de cazare interesante pentru un weekend într-un sat săsesc cu la fel de multă personalitate precum Viscri sau Biertan.
Marile orașe din România dețin un patrimoniu incredibil, dar ascuns în zonele metropolitane: asta în timp ce locuitorii municipiilor-centru nu ar ieși în ruptul capului din aria urbană. Pe vremuri, erau la modă poienile și gârlele unde se puteau face un grătar și juca table la umbră. Astăzi, familiile își petrec sfârșitul de săptămână la Polus.
Pentru autoritățile publice, soluția nu e să ai (doar) aquapark-uri, piste de karting, săli de paintball sau poligoane de tragere în zona metropolitană. La ce bun dacă ai peste tot numai parcuri de distracție, precum cele din jurul Bucureștiului? Fiecare localitate are o personalitate distinctă și cel puțin o atracție pe care ar putea să o împartă cu ceilalți, respectiv un element prin care să atragă turismul local de weekend.
Ca orice parc de distracție care se respectă, zonele metropolitane vor trebui să pună la dispoziție moduri inedite de a ajunge de la o atracție la alta. Acest punct presupune o rețea solidă de transport în comun, însă una care măcar în weekend ar putea să epateze puțin: linia de transport numărul 20 din Brașov către Poiana Brașov include uneori și un autobuz cu două niveluri, cel de sus putând să fie deschis complet când e vremea bună.
Mi se pare curioasă modalitatea în care marile orașe din România fac o distincție majoră între modul cum își tratează cetățenii și modul cum primesc turiștii. Din toate punctele de vedere, localnicii ies permanent în pierdere, motiv pentru care nu te poți aștepta să nu se unească împotriva vizitatorilor și a celor care se folosesc de înlesnirile pe care le oferă administrațiile publice locale organizatorilor de evenimente la scară mare. Clujul este un exemplu deja notoriu al modului cum cele două dinamici pot intra cu timpul în conflict direct.
Atunci când spui “zonă metropolitană”, lumea se gândește poate la pandemie sau la liniile de transport care te duc în afara orașelor. Pe parcursul săptămânii, acestea trebuie să ofere o gamă completă și integrată de servicii publice de bază. În acest sens, ar trebui să nu fie nevoie să părăsești localitatea în care te afli decât pentru serviciu (adică nu pentru a duce copiii la școală sau la grădiniță, nu pentru a merge la cumpărături, nu pentru a rezolva acte la instituțiile publice).
Rețeaua necesară în acest sens este (aproape) inexistentă. Dar atunci când aceasta va fi dezvoltată, nu trebuie să uităm că va fi nevoie și de o rețea de locații de divertisment de weekend, care să lărgească paleta de opțiuni și să o diversifice cât mai mult. Logica de weekend trebuie inversată, iar oamenii încurajați să viziteze tot o altă localitate la fiecare sfârșit de săptămână.