Am scris de mai multe ori că mi-am dorit de la bun început ca Răbdări prăjite să fie un jurnal de călătorie, un meniu de experiențe gastronomice, respectiv o listă cu aventuri bine ticluite. În prima sa iterație (pe Facebook), scopul acestui oh era de a prezenta subiecte numai bune de discutat la masă, în timp ce savurezi o mâncare bună și ceva fin de băut. Mărturisesc faptul că undeva în adâncul imaginației mele îmi doream să umplu golul lăsat la noi de dispariția publicațiilor gen Esquire.
Cu toate acestea, deja în primele zece postări au început să se strecoare materiale pe care unii abonați le-ar putea considera politice. De altfel, începând cu această primă postare atipică de acum mai bine de un an am deschis ușa pentru un alt tip de postări decât preconizate la început. Acum când ne apropiem de finalul ciclului electoral deocamdată unic din 2024 (și care s-a prelungit până în 2025), simt nevoia de a reveni la intențiile inițiale.
Sunt cumva recunoscător faptului că am putut explora modul în care Substack sprijină scriitorii pe parcursul anului trecut. Având această publicație deja activă am avut un mod de a da frâu liber gândurilor, fricilor și viselor care m-au bântuit în ultimele luni. De asemenea, pe parcursul lui 2024 am reînviat alte două pagini pe care le deschisesem pe Facebook și pe care le abandonasem acolo când am decis pe final de 2023 să îmi anulez contul.
Momente și crize a devenit locul în care am decis să public poezii și proză scurtă pe care le-am adunat prin diverși nori în ultimii 20 de ani. Memeritocrația rămâne plăcerea mea vinovată ca millennial pursânge: nu mă pot abține să nu public o memă din când în când. O dată pornite toate aceste trei mini-proiecte, trecerea mea de la Facebook la Substack era completă.
La finalul lui 2024, respectiv imediat după Revelion, am mai deschis două publicații: prima se numește 2025 și este tentativa mea de a publica un roman în formă de foileton. Începusem să scriu acest roman undeva la final de pandemie și am sperat că dacă voi începe să îl public, voi găsi motivația să îl și termin. Pariul meu pare să fi dat roade: săptămâna trecută am publicat primul capitol din a doua jumătate a poveștii, iar astăzi am reușit să fac progrese cu elaborarea ultimei părți (pe care o voi publica prin iulie). Acest mini-proiect se va sfârși undeva pe la mijlocul verii, însă momentan mă bucur să pot scrie că nici eu nu știu încă finalul poveștii.
A doua publicație recentă este Poets, Prophets, Presidents, Priests, simplu spus versiunea în engleză a Răbdărilor prăjite. Fără să fi anticipat în primele zile ale lui ianuarie, acest blog pareba deveni jurnalul dez-amăgirii mele cu spațiul american. Cu toate acestea, cred că disensiunile de pe planurile macropolitic, respectiv macroeconomic, sunt aplanate de fascinația mea constantă cu diferitele forme de divertisment inventate de mințile creative de peste ocean. Am fost, sunt și probabil voi rămâne un client fidel al show business-ului american.
Anunțul propriu-zis pe care voiam să îl fac în această postare este că de astăzi am pornit încă o publicație Substack: România 2050: O țară ca afară. O dată cu apropierea de finalul romanului 2025 și depășirea anului de pomină 2024 (cu tentaculele sale întinse până în 2025), am simțit nevoia să îmi recalibrez modul cum mă raportez la evoluția țării pe care o numim a noastră. Faptul că am ales să privesc lucrurile exclusiv pe termen lung (adică un orizont de analiză întins pe 25 de ani) îmi va oferi posibilitatea să pun o anumită distanță critică între temele zilei și impactul (sau lipsaor de impact la nivel macro).
La modul ideal, această publicație ar fi o sinteză a ceea ce numim uneori “proiect de țară“, dar care ar trebui să fie cel puțin un program național: pentru a putea aduce la un loc toate analizele necesare, listele de acțiuni preconizate, interfețele administrative și instituționale implicate ar trebui să ne actualizăm setul de așteptări. România are nevoie cel puțin de un program, deși mai degrabă vad nevoia unui portofoliu de programe pentru a putea schița o strategie coerentă pe termen mediu și lung. Ideea unui “proiect de țară“ este deja învechită și chiar desuetă: limitele logistice ale proiectelor mă determină să îi suspectez de lipsă de imaginație pe cei care insistă să folosească această expresie.
Acestea fiind spuse, doresc să vă mulțumesc pentru că ați suportat diferitele mele escapade pseudo-politice publicate în ultimele luni în cadrul acestui jurnal. Dacă v-au plăcut, vă aștept cu și mai multe postări de acest fel în cadrul noii publicații România 2050 (aici veți putea merge la prima postare din noul meu jurnal). Răbdări prăjite rămâne o publicație activă și dedicată unor subiecte mai laice, eventual de lifestyle millennial.
Visez mai nou la un efort de documentare dedicat satelor puțin cunoscute din triunghiul Brașov-Sibiu-Sighișoara. Turism ecologic, cultură și istorie, oameni cu povești neauzite: această regiune mă fascinează de mai bine de 20 de ani. Răbdări prăjite pare a fi menită să funcționeze ca un incubator pentru ideile crețe care nu îmi dau pace. Cine știe ce vom descoperi împreună în următoarele luni?